joi, 18 noiembrie 2010

Martirii neamului între suferințele temnițelor, indiferența actuală și criticarea unui simpozion de martirologie

Referitor la criticile aduse de unii cu privire la recentul Simpozion de martirologie ținut la București pe data de 11 oct. 2010 și organizat de fundația Sf. Irina, la hotelul Hilton, pe unele le consider nedrepte și subiective iar pe altele chiar răutăcioase.
Întrucât, din punct de vedere creștin, au voie să vorbească despre martiri și martiraj nu doar cei ce au suferit, sau doar Biserica, ci și cei care doresc să cunoască istoria martirilor pentru ca să-și însușească moral exemplul acestora, pentru ca istoria să nu se mai repete și să se pregătească să meargă la judecata finală cu slava neamului și jertfa lui, consider simpozionul o reușită și un semnal de alarmă pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și pentru întreg neamul românesc.
Referitor la referatul
„Mucenicia: o perspectivă Iudeo-Creştină”, a prof. de filosofie Dominic Rubin și la afirmația că: „soarta întregii omeniri, şi soarta omenirii în trecerea ei către metaistorie depinde de continuitatea poporului evreu”, răspunsul meu post-factum este că, destinul nostru și soarta omenirii este Hristos și nu un popor, iar multe alte păreri filosofice și personale expuse de el, rămân doar la nivel filosofic și partinic și nu sunt în duhul credinței ortodoxe, în ciuda faptului că se crede ortodox.
Personal am considerat inutil și o piedere de vreme, un răspuns la un astfel de referat, întrucât răspunsul lui Sorin Lavric în referatul său Nevoia de martiri, precum și intervenția unui participant din sală, au contrapus punctual realitatea ortodoxă despre marturi și acestea au fost suficiente pentru a corecta deviațiile filosofice ale prof. Rubin.

Cu toate că nu există martiri universali, însă respectând martirii fiecărui neam, respectăm pe sfinții universali ai lui Dumnezeu, care devin ”împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19) , doar dacă au făcut actul martiric în numele și de dragul lui Dumnezeu în Vechiul Testament și al lui Hristos și a credinței creștine, în Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori torționari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor,
dacă ”ce-i martiric pentru mine devine duşman postum pentru altul”, precizează Sorin Lavric. Nu era nevoie de alt răspuns mai concret și de bun simț la toate speculațiile filosofice ale prof. Rubin.
Ce-i drept, organizatorii nefiind teologi, nu au reușit să surprindă unele subtilități sau diversiuni teologice și sper să-și asume creștinește neajunsurile și critica corectă a unor vigilenți creștini, însă a critica pe cei ce au organizat simpozionul, pe motiv că ei nu au fost martiri sau deținuți politici, este ca și când ai hotărâ de unul singur, că doar sfinții care au suferit au voie să vorbească despre suferință sau martiraj.
Când cineva eclipsează sau își asumă de unul singur suferința multora, doar că a supravețuit terorii și temnițelor comuinste, sau când deturnează suferința altora în favoarea unei confesiuni, a unei tagme, a unei etnii, sau a unei mișcări politice, cu scopul de a-și etala meritele sau curajul, sau și mai rău cu scopul de a falsifica și mușamaliza istoria, (vezi canonizarea recentă a cardinalului Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, sanctificat de curând de Vatican. A fost cunoscut ca un om plin de ură contra românilor din Ardeal. Vezi pe larg http://theologhia.wordpress.com/2010/11/01/presupus-colaborator-al-organiza%C8%9Biilor-anti-romane%C8%99ti-bogdanffy-szilard-a-fost-beatificat-in-prezen%C8%9Ba-trimisului-papei/), atunci asistăm la o competiţie martirică ridicolă și frivolă, ducând în desuitudine noținea de martiraj și o poate transforma, în acest caz, fără valoare hristică.
Alegerea locației arată tocmai discrepanța, ruptura și neînțelegerea care există între cei ce reprezintă Biserica în mod oficial și între cei ce trăiesc dreapta credință în mod responsabil și conștient cu istoria și neamul. Probabil a fost aleasă locația în mod intenționat, tocmai pentru a sublinia neimplicarea celor în drept.
Pentru că nu s-a oferit Biserica să ofere un spațiu, din sutele de spații bisericiești doar în București și pentru că din peste 50 de episcopi invitați, au fost prezenți doar trei, atunci s-a ales locația oferită de hotelul Hilton. Apoi, întrucât ”cei chemați la nuntă” nu au venit, s-a umplut sala cu cei de la răspântii și ce s-a găsit prin piețe, la garduri și pe ulițele societății românești, adică oameni firești, curajoși și creștini sinceri, fie episcopi, preoți, monahi și monahii, fie laici inimoși.
Unii au venit cu haina de nuntă a smereniei și a dragostei, însă au intrat și unii, la ”cina martirică” și fără haina de nuntă (Luca 14, 23), ci cu haina lor de masoni cunoscuți și necunoscuți, precum și unii provocatori sub acoperire...
Personal pe masoni și pe provocatori îi consider în mod egal un pericol real și dușmani ai Bisericii lui Hristos și ai martirilor, care au compromis un moment atât de important (și unii încă îl mai compromit), fără să se lepede mai întâi de satana și de toată lucrarea lui și de toată trufia lui și să ia parte fără jenă, tocmai la un moment al cinstirii martirilor. Martirul reprezintă o sinteză a smereniei și a jertfei personale cu lucrarea harică a lui Dumnezeu în ei. Ceea ce un mason reprezintă tocmai contrariul.
Dar cine știe poate unii s-au lepădat prin lucrarea aceluași har, de masoneria și rătăcirea lor după simpozion...! Toate sunt cu putință la Dumnezeu. Eu mă rog ca Bunul Dumnezeu să-i ajute pe toți masonii să se lepede de satana și de rătăcirea lor cumplită și să-i aducă la cunoștința adevărului veșnic și la turma lui Hristos. Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu și lui Mamona în același timp. Slujirea la doi domni este contraslujire și batjocorire a lui Dumnezeu.
În contextul de mai sus s-a oferit lumea laică, pe care criticii simpozionului o consideră mai puțin vrednică decât lumea bisericeasca oficială, care păcătuește prin tăcere și tărăgănare sau poate chiar tăgăduire a propriilor martiri, să ajute cu bani și să ofere locație pentru organizarea unui astfel de simpozion.
Așa cum Biserica rămâne sfântă chiar dacă în ea sunt și păcătoși sau nelucrători după vrednicie, tot așa și acest Simpozion rămâne un moment sfânt, indiferent câte iude știute și neștiute au fost de față. Sfințenia a venit direct de la martiri și nu de la donatori sau de la vrednicia organizatorilor sau a participanților.
Dacă după 20 ani de la revoluție nu au găsit de cuviință nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Faculțățile de Teologie, nici vreo mănăstire unde trăiesc martiri în viață, nici Asociația Foștilor Deținuți Politici, nici jurnaliștii palavragii și nici vreo instituție a statului; s-au gasit totuși un medic și un actor, considerați pe nedrept locuitori ai Samariei, să suplinească, pe cât posibil, această enormă lipsă și să diminueze cât de puțin din indiferența unei Biserici și a unei nații, față de martirii neamului nostru, fără să se substitue nici Bisericii și nici neamului și fără să-i critice pe cei responsabili.

Scopul simpozionului nu a fost nici acuzarea torționarilor, nici criticarea celor responsabili și autoîndreptățiți să vorbească doar ei despre martiri și nici alte scopuri oculte, ci să arte că
martirii sunt ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu, ca un prinos de recunoştinţă al întregii creştinătăţii. Ei sunt aleşii credinţei și ai neamului, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare; să facă cunoscut românilor că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt pese noi și țara noastră, ca să nu ne uscăm în deșertul uitării, al minciunii și al nesimțirii actuale. Apoi să arate că România sub teroarea roșie a dat ”nor de mărturii”[1] ai credinței creștine și aceștia trebuie să fie puși în calendare și nu în sertare sinodale sau academice și amânați sine die.
În loc să mulțumească celor doi organizatori și să continue acest gest de onoare, și să facă ei și mai bine decât au făcut cei doi, justițiabilii societății jurnalistice și unii justițiabili eclesiali, îi critică, îi blamează și aruncă cu pietre, ca unii care sunt fără de păcat. Imi pare rău pentru ei și sper să-și reconsidere atitudinea mai puțin creștină.
A nu studia martirii din punt de vedere academic, instituind un centru de martirologie post comunism, ar însemna că nu trebuie să dăm importanță nici sinaxarelor, nici patrologiei, nici teologiei și nici persecuțiilor din istoria creștinismului, ca obiect de studiu.
Ortodoxia nu trebuie redusă doar la cler, doar la nivel de slujbe, parastase și colivă, elemente vitale pentru Biserică, însă nu reprezintă totul. Să nu uităm că fundamentul Bisericii Orotodxe este puterea de desăvârșire și îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioșilor ei și apoi aceasta lucrează dreapta cunoaștere și dreapta trăire a faptei bune în Duhul Sfânt.
Fără răspunsul nostru la jertfa lui Hristos cu jertfa noastră, Ortodoxia se golește de sens. Ortodoxia nu este conservatoare și statică, ea este radicală și profundă și de aceea nu critică gestul sfânt al laicilor, uneori mai responsabili și mai conștienți decât mulți clerici, oricât de imperfect ar fi acesta săvârșit, ci este îndelung-răbdătoare, sfătuitoare, îndrumătoare, mustrătoare și lucrătoare prin iubire și într-o permanentă relație dinamică cu lumea la toate nivelurile ei și mijlocește lucrarea harului necreat al lui Dumnezeu în fapta cea bună, care lucrează sinergic cler-mirean, care mistuie orice necurăție și împlinește orice neajuns, numai dacă există dorință sinceră de mântuire, de adevăr și îndumnezeire.

În clipa în care nici tu nu intri în Împărăția lui Dumnezeu și nici pe alții nu îi lași să intre, atunci cred că acei oameni care au astfel de atitudini morale și de opinie, sunt departe de o ținută duhovnicească autentică, departe de desăvârșire, departe de mântuire și nu au înțeles prea mult din Ortodoxie. Să ne rugăm pentru ei să-și recunoască măcar limitele, spre îndreptare și mântuire!



[1] Vezi Evrei 12, 1: De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.


Pr. Mihai Valică



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.