miercuri, 27 ianuarie 2016

Statul Islamic ameninta popoarele din Balcani. Teroristii sunt pregatiti sa moara oricand pentru Alah.

ISIS amenință Balcanii cu otrăvirea credincioșilor, incendierea caselor și a mașinilor

O înregistrare apărută recent pe internet provoacă panică în Balcani. StatulIslamic amenință cu crearea unui nou Califat. Teroriștii au în plan să deschidă un front împotriva Europei creștine. Potrivit româniatv.net, înregistrarea video transmisă de ISIS are un mesaj pentru militanții din Balcani. Jihadiștii îi îndeamnă pe simpatizanții grupării să otrăvească creștinii, să le incendieze casele și mașinile, relatează ro.blastingnews.com.


În clipul video apar mai mulți militanți proveniți din statele balcanice, Kosovo,Bosnia-Herțegovina și Albania, state cu populație majoritar musulmană.Jihadiștii menționează de asemenea şi că în Balcani au avut loc diverse lupte iar pentru ei intrarea pe acest front este un scut împotriva cruciaților.

Agenția EFE susține că populația musulmană din Kosovo, Albania și Bosnia-Herțegovina nu sunt la fel de conservatori precum sunt frații lor din Arabia Saudită care în ultimii ani au sporit influența religiei lor în zonă. Conform sursei în ultimii 20 de ani înBosnia- Herțegovina au avut loc aproximativ 10 atentate comise de militanții asociați grupării Stat Islamic.

Conform unui raport publicat de timpul.md, în luna octombrie a anului trecut, Statul Islamic avea în jur de 30.000 de combatanți în Siria și Irak. Conform acestor statistici, în ultima perioadă din cauza bombardamentelor masive din partea armatei americane și a aliaților săi, ISIS a pierdut aproximativ 20.000 de soldați și 25% din teritoriile pe care le controlau. ISIS începe să piardă teren inclusiv în mediul online. Aceștia aveau o grupare specială care se ocupa cu propaganda online a acțiunilor teroriste provocate de Statul Islamic dar și cu recrutarea de noi militanți. Recent expertul în terorism, Aaron Zelin susținea că această grupare nu mai este atât de activă precum era la început.

Nu este un secret pentru nimeni că gruparea jihadistă Stat Islamic are combatanți în toate colțurile pământului. În Siria și Irak sunt numeroși albanezi, koskovari și bosniaci care ar fi dispuși să moară în numele lui Alah.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.