miercuri, 18 octombrie 2017

Parlamentul European recomandă Ucrainei să consulte şi ţările vecine în ce priveşte învăţământul în limba maternă a minorităţilor


Decizia APCE privind Legea educației din Ucraina

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, joi, o decizie care conține recomandări pentru Ucraina pe tema noii legi a învățământului, documentul fiind adoptat în urma unei dezbateri pe această temă, cu 82 de voturi “pentru”, 11 “împotrivă” și 17 abțineri – potrivit Ukrinform.

Singurul parlamentar din Delegația Ucrainei care a votat în favoarea acestei decizii a fost Mustafa Djemilev, deputat ucrainean de etnie tătară. Toți ceilalți deputați ucraineni au votat “împotriva”.

luni, 16 octombrie 2017

Sfânta Parascheva cinstită de mamele noastre

 "Babele" - martirele zilelor noastre


Pelerinajul este aşa de mare încât duşmanii Bisericii încearcă să discrediteze evenimentul spunând că "De sfânta Parascheva merg babele să pupe oasele". Răutatea se vede de la sine. Cert este că nici comuniştii şi nici democraţii nu au reuşit să adune aşa mulţi oameni la activităţile lor, precum se adună anual la Iaşi în 14 octombrie când sărbătorim pe Sfânta Paraschiva.

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Sfanta Cuvioasa Parascheva ocrotitoarea Moldovei

Viaţa Sfintei Parascheva de la Iaşi 

Sfânta maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă", de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.

Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

duminică, 8 octombrie 2017

Un preot din Iaşi îl sancţionează pe Mitropolitul Teofan al Moldovei pentru semnarea documentelor eretice din Creta



Părintele Lavrentie Carp de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi a oprit pomenirea superiorului său ierarhic pentru că a semnat documentele controversate din Creta.
    Unul dintre opozanţii faţă de „Sinodul” tâlhăresc din Creta este şi ieromonahul Lavrentie Carp. Acesta a scris o scrisoare prin care îi aduce la cunoştinţă Mitropolitului Teofan al Moldovei decizia sa. Scrisoarea este argumentată din punct de vedere canonic. (A se vedea şi nota redacţiei de la sfârşit)
     Detalii se pot gasi în textul scrisorii care este publicată integral în cele ce urmează:

vineri, 6 octombrie 2017

Azi in Europa: Familie de arabi persecutata pentru ca s-a convertit la crestinism


Musulmanii nu accepta convertiri la crestinism:
Care este destinul unora care au indraznit sa faca acest pas.


O familie de asiatici care s-a converitit la creştinism a ajuns să fie alungată din casă pentru a doua oară de către musulmani, care le fac acum viața un coșmar.


Nissar Hussain, soția sa Kubra și cei șase copii locuiesc în Marea Britanie. Ei trec acum printr-un adevărat calvar pentru că vecinii lor, musulmani, îi consideră nişte blasfematori.

Asiaticii spun că sunt efectiv prizonieri în propria casa după ce au fost atacaţi în stradă, li s-au spart parbrizele maşinilor în mod repetat și au avut parte de ouă aruncate în geamul casei lor, relatează Daily Mail.